16 iunie 2026, Lansare European Law Institute Romanian Hub

eli.jpg

În Aula Academiei Române, a avut loc în data de 16 iunie 2026, evenimentul de lansare a European Law Institute Romanian Hub, instrument de promovare a dialogului juridic european, eveniment la care au participat reprezentanți ai mediului academic, ai profesiilor juridice și ai altor instituții implicate în mediul juridic.

European Law Institute (ELI) este una dintre cele mai prestigioase organizații europene dedicate dezvoltării dreptului european, într-un context global, prin inițierea și facilitarea cercetării juridice, având circa 1800 de membri individuali și 180 de membri instituționali, printre care și Camera Notarilor Publici București. Hub-ul din România va fi găzduit de Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, care va asigura cadrul legal, suportul logistic și secretariatul tehnic în România. HUB-ul va avea o conducere colegială formată din Remus Daniel Berlingher, Ioana Olaru, Marieta Safta, Radu Stancu și Camelia Toader.

 

La eveniment a participat și prof. dr. Teresa Rodríguez de las Heras Ballel, președinte ELI. Profesia noastră a fost reprezentată de doamna notar public Laura BADIU, președinta Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, care a subliniat în alocuțiunea sa rolul și importanța notarilor în cooperarea interinstituțională în materie juridică. În cadrul sesiunii științifice cu tema „Noile frontiere ale dreptului. Provocările actuale în era digitală și multipolară”, ce a urmat lansării, doamna notar public Mihaela Durnescu, președinta Camerei Notarilor Publici București,  a prezentat comunicarea cu tema „Vulnerabili by design. Inteligența artificială, excluziunea digitală și protecția adulților – o perspectivă notarială”.