Februarie 2022, Un gând de pace pentru Ucraina
25 Feb 2022
Dincolo de orice diferențe de cultură, de limbă, de tradiții, de sistem juridic, suntem cu toții OAMENI. Iar oamenii nu pot rămâne indiferenți la suferința altor oameni.
În contextul tragic din Ucraina, notarii publici din Camera București își manifestă solidaritatea față de colegii lor notari din Ucraina și își oferă sprijinul necondiționat pentru aceștia.
Suntem cu gândul și la românii care trăiesc dincolo de granițele țării, în special la comunitatea românească din regiunea Cernăuți, alături de care, în urmă cu doar câteva luni, derulam un proiect dedicat activității de învățământ din cadrul Catedrei de Filologie Română și Clasică. Numai în pace se pot naște sau pot continua asemenea proiecte frumoase!
În spiritul umanității care ne leagă, sperăm ca locuitorii din Ucraina să poată trăi din nou, cât mai curând, în pace!