1-3 noiembrie 2024, Notarii la MariageFest

2.jpg

Pentru prima oară, Camera Notarilor Publici București a participat la MariageFest, cel mai mare târg de nunți din România, care a avut loc între 1-3 noiembrie la Palatul Parlamentului.

Acțiunea organizată de Fundația Notar 2006 s-a desfășurat sub îndemnul „Spuneți DA și la notar!”și pe parcursul a 3 zile de târg, notari din Camera București au acordat consultații notariale gratuite referitoare la convențiile matrimoniale, regimul de comunitate sau de separație de bunuri, dar și răspunsuri și lămuriri la orice întrebări ale tinerelor cupluri.

Dincolo de încărcătura romantică și festivă a fiecărei nunți, căsătoria implică și aspecte prozaic-juridice care e bine să fie armonizate și reglementate dintru început de către un notar public: gestionarea bunurilor viitorilor soți. În acest context, lămuririle și sfaturile date de un notar se pot dovedi, mai târziu, ca fiind neprețuite, iar actul notarial încheiat de părți va purta în timp siguranța confidențialității, legalității și forței executorii.