12 Octombrie 2023 Dorin Boabeș - invitat la Întâlnirea de Joi a lunii octombrie
12 Oct 2023
”Întâlnirea de Joi” din luna octombrie 2023, organizată de Fundația Notar 2006 pentru notarii publici din Camera București, l-a avut invitat pe domnul Dorin Boabeș, cofondator al proiectului Mind Architect, ”un ecosistem de învățare, dezvoltare personală și profesională, care te ajută să te cunoști mai bine și să ai relații mai bune cu tine și cu cei din jur”.
Participanții la curs au apreciat modul sistematic, clar și concis în care au fost prezentate ideile principale ale SCARF Model (Statut, Certitudine, Autonomie, Familiaritate, Corectitudine). Odată cu prezentarea, multe informații au devenit mai simple și mai ușor de aplicat, atât la nivel individual, cât și la nivel de grup, atât în viața personală cât și în cea profesională.
Iată câteva din ideile pe care le-am reținut importante și pentru comunitatea noastră, a notarilor din Camera București:
- Este important să fim curioși, să înțelegem perspectivele celorlalți și să căutăm alternative; dacă suntem deschiși, ideile și soluțiile nu vor întârzia să apară.
- Este util să furnizăm opțiuni și alternative, să luăm decizii în echipă;
- În grupul în care activăm, este recomandabil să încurajăm focalizarea pe obiectivele și nevoile comune, să cultivăm experiențele pe care grupul le poate avea în comun, să susținem interacțiunile sociale pozitive și cunoașterea reciprocă.
Nu bucurăm că proiectul ”Întâlnirile de Joi” atrage tot mai mulți colegi notari!