6-23 mai 2023, Case Study Competition  

elsa.jpeg

ELSA Bucharest, în colaborare cu Camera Notarilor Publici București, organizează prima ediție a Case Study Competition, concursul în cadrul căruia participanții vor avea șansa să se afle în postura unui notar, rezolvând cazuri cu care aceștia se confruntă zi de zi. Concursul va cuprinde 2 etape.

Etapa scrisă va avea loc în perioada 6-13 mai, în cadrul căreia participanții vor rezolva două spețe și un subiect teoretic din perspectiva unui notar. Cele două spețe vor fi pe tema dreptului civil al succesiunilor și al contractelor, iar în redactarea rezolvărilor se vor lua în considerare Legea Notarilor Publici și a Activității Notariale nr. 36/1995 și Regulamentul de Aplicare a Legii Notarilor Publici și a Activității Notariale nr. 36/1995. 

Etapa orală constă în prezentarea soluțiilor din etapa scrisă în fața juraților și va avea loc pe 23 mai la sediul Camerei Notarilor Publici București.

Premiile pentru câștigători vor fi: Premiul I: 5.000 lei Premiul II: 3.000 lei Premiul III: 2.000 lei.

Concursul este destinat studenților din anii III și IV de la orice Facultate de Drept din București iar înscrierea se va face individual până pe 5 mai, ora 23:59, prin completarea următorului formular: https://forms.gle/LxyN3vr8jDm57bxN9.