3 Octombrie 2024, Notar de București

cursuri-universitate.jpg

Cel de-al treilea număr al ziarului nostru Notar de București este publicat on line.  Cu teme foarte actuale, editorialul și articolele ziarului dezvăluie cât de importantă este pregătirea continuă în condițiile în care progresul tehnologic determină și creșterea complexității tranzacțiilor juridice.

Tineri colegi notari care urmează cursuri de specializare la universități străine ne relatează despre  modalitatea digitalizării notariale din Spania și despre programele de formare ale Universității Notariatului Mondial.

Notari cu experiență analizează rolul notarului în complicata relație dintre creditor și debitor, examinează efectele conflictului din Ucraina asupra activității notariale europene, răspund la întrebări în materia tot mai deselor succesiuni cu elemente de extraneitate și analizează din perspectivă notarială noua Lege nr. 214/2024 a semnăturii electronice.

Tot în ziar, pentru timpul liber, vă invităm să aflați despre succesul emisiunii TV „Oamenii și Legea”, despre o poveste de dragoste ascunsă în scrisori, despre muzee și alergat la crosul notarilor, precum și despre cursul de prim ajutor care poate transforma o situație de criză într-o  întâmplare cu final fericit.

Vă dorim lectură plăcută!