Decembrie 2023, ”Școala din Ulmeni”- o nouă acțiune caritabilă a Fundației Notar

after-school-la-dispensar-3.jpg

Până când școala din comuna Ulmeni, județul Buzău, se va repara, elevii au fost mutați la căminul cultural și dispensarul din comună, în spații mici, nepotrivite și insuficiente. Două containere școlare ar oferi elevilor un spațiu decent pentru o masă caldă și ore suplimentare de matematică și română și ar preveni abandonul școlar. 

Destinele multor copii pot fi schimbate definitiv, dacă au acces la educație.

În pragul sărbătorilor care se apropie, Fundația Notar 2006 a Camerei Notarilor Publici București organizează a doua acțiune caritabilă din acest an și, în cursul lunii decembrie, strânge fonduri de la notarii publici din Camera București pentru a achiziționa cele două containere care pot fi amenajate ca săli de curs.

Demersului notarilor publici din Camera București i s-a alaturat și Camera Notarilor Publici Ploiești. Le mulțumim colegilor notari din județele Prahova, Buzău și Dâmbovița pentru generozitate și spiritul de echipă!

Împreună facem (un) bine!” este motto-ul Fundației Notar 2006.